Informatii utile
10.06.2025
În cadrul conferinței PRIA Environment Conference Moldova, s-a discutat despre implementarea viitorului Sistem de Depozit-returnare pentru ambalaje, care va încuraja reciclarea și reutilizarea ambalajelor pentru produse precum bere, cocktailuri de bere, cidru, vinuri și băuturi nealcoolice. Prin acest sistem, consumatorii vor putea returna ambalajele goale după consum și vor primi înapoi taxa, numită „depozit”, pe care au plătit-o la cumpărare.
A.P. Moldcontrol, joacă un rol important în sprijinirea acestui sistem, fiind cel mai mare sistem colectiv din domeniul responsabilității extinse a producătorului (REP), reunind peste 5.300 de membri – reprezentând aproximativ 65% din producătorii înregistrați la nivel național. Asociația gestionează o rețea extinsă de peste 500 de puncte de colectare și colaborează cu peste 100 de companii de top și 20 de valorificatori autorizați, atât din țară, cât și în afara ei, asigurând astfel ciclul închis de colectare și valorificare a deșeurilor.
Iuliana Cantaragiu, consilieră de Mediu în cadrul Moldcontrol, a subliniat importanța schimbării de atitudine față de ambalaje: „Este esențial ca ambalajele să nu mai fie percepute ca deșeuri, ci ca resurse ce pot fi valorificate prin reciclare și reutilizare. Moldcontrol sprijină activ acest proces prin dezvoltarea de soluții eficiente și sustenabile pentru membrii săi și pentru piața națională în ansamblu.”
Sistemul va fi unic la nivel național și obligatoriu pentru toți producătorii de băuturi, parte a sistemului, fiind aplicabil atât produselor fabricate în Republica Moldova, cât și celor importate. Costurile de administrare și gestionare al ambalajelor vor fi suportate exclusiv de către producători și importatori, ceea ce va asigura responsabilitatea acestora în gestionarea eficientă a deșeurilor generate.
Implementarea acestui mecanism va aduce beneficii semnificative atât pentru mediu, cât și pentru economie, având în vedere că va crește rata de reciclare și va promova o cultură a responsabilității sociale atât în rândul producătorilor, cât și al consumatorilor.